Cum pot fi identificate măştile neconforme de pe piaţă

Cum pot fi identificate măştile neconforme de pe piaţă
Doar la ultimul control realizat de ANPC s-au descoperit milioane de măşti neconforme
Reprezentanţii ANPC atrag atenţia asupra măştilor de protecţie aflate la vânzare. Potrivit realitatea.net, doar la ultimul control realizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului s-au descoperit milioane de măşti neconforme, care au şi fost retrase de pe piaţă, preşedintele instituţiei dând mai multe sfaturi privind recunoaşterea măştilor neconforme.
„Aş dori să îi sfătuiesc pe consumatorii din România să cumpere aceste măşti doar din farmacii sau din magazinele cu raioane specializate pentru produse de protecţie şi, bineînţeles, să consulte site-ul ANPC-ului, unde avem o secţiune specială unde sunt trecute toate aceste produse care au apărut pe alerte. Deci, avem inclusiv fotografii acolo, avem descrierea amănunţită. Altfel, pentru un consumator mediu informat este destul de greu să distingă care produs este conform sau care nu", a explicat preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi, la un post TV.
Cozminschi spune că orice produs cumpărat ar trebui să aibă traducere precisă în limba română. „În principiu, orice produs trebuie să aibă etichetă cu traducere în limba română şi, bineînţeles, să aibă acele caracteristici ale produsului care să asigure siguranţă şi siguranţa sănătăţii consumatorului", a completat şeful ANPC.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











