Contrabandiști prinși cu țigări în Piața Centrală

tigari de contrabanda
Doi vânzători de țigări de contrabandă, din care un cetățean moldovean, au fost depistați de jandarmi în urma unor misiuni executate în acest sfârșit de săptămână pentru combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile.
Acțiunile jandarmilor s-au concentrat în Piața Centrală din municipiul Botoșani, asupra celor două persoane fiind găsită cantitatea de 2400 de țigarete, motiv pentru care au fost conduse la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în vederea întocmirii actelor de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.Unul dintre cei doi vânzători a încercat să se sustragă vigilenței jandarmilor, aprovizionarea cu țigări fiind făcută în parcarea subterană din vecinătatea pieței, loc ferit de privirile ,,curioșilor”.Tot în urma verificărilor efectuate, jandarmii au mai găsit 1000 de țigarete, acestea fiind ,,dosite” sub o tarabă nefolosită dintr-o zonă mărginașă a pieței.Actele procedurale întocmite vor fi înaintate în vederea continuării cercetărilor către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J.Botoșani, împreună cu întreaga cantitate de țigări ridicată în vederea confiscării.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











