CODURI GALBENE DE VÂNT PUTERNIC, ANUNȚATE DE ANM

CODURI GALBENE DE VÂNT PUTERNIC, ANUNȚATE DE ANM
Mai multe avertizări de vreme rea, valabile până vineri seară, în cea mai mare parte a țării
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi mai multe avertizări de vreme rea, valabile până vineri seară, în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță coduri galbene de vânt puternic, ploi și instabilitate atmosferică, cu efecte semnificative mai ales în zonele de munte și în regiunile vestice, centrale și estice.
Avertizările sunt în vigoare de joi, ora 10.00, până vineri, ora 23.00. În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 40–50 km/h în majoritatea regiunilor, iar la munte, mai ales în zonele înalte, rafalele vor ajunge la 60–90 km/h.
De asemenea, din seara zilei de joi, sunt așteptate averse, descărcări electrice și grindină în Banat și Crișana, iar vineri fenomenele se vor extinde în Transilvania, Oltenia, vestul Munteniei, Maramureș și zonele montane. Cantitățile de apă vor fi cuprinse între 15–25 l/mp, izolat putând depăși 30 l/mp.
Un cod galben suplimentar de vânt puternic este valabil de joi, ora 23.00, până vineri, ora 11.00, pentru sudul Banatului, Oltenia și vestul Munteniei, unde vântul va sufla cu 50–60 km/h, iar în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 90 km/h.
Tot vineri, între orele 11.00 și 23.00, un alt cod galben vizează cea mai mare parte a Moldovei, unde sunt prognozate intensificări ale vântului de 50–60 km/h.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











