Cetățeni moldoveni prinși cu cărți de identitate false

carte de identitate falsa (2)
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunse asupra unor cetăţeni din R. Moldova, trei cărţi de identitate româneşti şi un permis de conducere moldovenesc, documente ce s-au dovedit a fi false şi care urmau să fie folosite în Franţa şi Germania.
La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a intra în ţară, ca pasageri în trei mijloace de transport (două autocare, respectiv un microbuz), trei cetățeni din R. Moldova și un bărbat cu dublă cetățenie – română și R. Moldova, având vârste cuprinse între 21 și 30 de ani.La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate, polițiștii au descoperit asupra bărbaţilor mai multe cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care erau imprimate fotografiile acestora, precum şi un permis de conducere moldovenesc.Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false.Cu privire la cele constatate, bărbaţii au declarat că au procurat documentele de la conaționali, plătind sume între 50 şi 150 de euro și intenţionau să le folosească în Franţa, respectiv Germania, pentru a ocupa mai ușor locuri de muncă.În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














