Caz incredibil la Havârna. O femeie de 72 de ani a fost sechestrată, bătută și violată timp de două zile

masina politie
O femeie în vârstă de 72 de ani este în stare de șoc după ce un individ a sechestrat-o, a bătut-o și a violat-o timp de două zile. S-a întâmplat în comuna Havârna din județul Botoșani.
În cursul zilei de ieri, fiul femeii a solicitat sprijinul polițiștilor, spunând că de duminică mama lui a dispărut. În urma verificărilor, femeia a fost identificată într-un imobil aparţinând unui bărbat de 47 de ani, de pe raza localităţii Havârna. Iniţial, bărbatul a negat că aceasta s-ar afla în locuinţa sa, însă poliţiştii au observat-o pe femeie printr-un geam al locuinţei, moment în care l-au imobilizat pe bărbat şi au pătruns în interiorul imobilului.Femeia de 72 de ani prezenta urme de violenţă pe trup şi a spus că în perioada 25-27 august a fost sechestrată, violată şi agresată fizic de către bărbatul de 47 de ani, în locuinţa acestuia.În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că duminică seara, bărbatul de 47 de ani a pătruns, în locuinţa victimei şi a condus-o forţat la locuinţa lui situată în apropiere. În acest loc, în perioada 25-27 august, prin constrângere, a întreținut raporturi sexuale cu aceasta.În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu, lipsire de libertate şi viol.Faţă de bărbatul de 47 de ani, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














