Advertising
Botoşăneni plecaţi la tratament cu bilete de la CJP
16 sept. 2018, 15:13
209 de botoşăneni au plecat zilele trecute la tratament cu bilete prin Casa Judeţeana de Pensii (CJP), în cea de-a cincisprezecea serie din acest an. Pensionarii, dar şi persoanele asigurate, vor beneficia de tratament în staţiunile Nicolina Iaşi, Bălţăteşti, Vatra Dornei, Căciulata. Dintre acestea, 27 bilete au fost gratuite pentru cei care se încadrează în prevederile legilor speciale, cum ar fi veteranii de război.„Tariful maxim pentru un tratament este de 1.684 lei/bilet la categoria două stele şi 1.764 lei/bilet la categoria trei şi patru stele”, spun reprezentanţii CJP. Prioritate la cumpărarea acestora au cei care nu au mai fost de cel puţin doi ani la tratament pe bază de bilet eliberat de CJP. De asemenea, cei care depun cereri nu mai trebuie să aducă şi cuponul de pensii, ci să aibă o copie după cartea de identitate şi să completeze o cerere la sediul instituţiei. Cererile intră în sistemul electronic al unităţii şi, în baza unei aplicaţii, se distribuie tichetele către beneficiari. Aceştia sunt anunţaţi telefonic sau prin poştă că au primit un bilet şi, la momentul ridicării acestuia, trebuie să aducă trimiterea eliberată de medicul de familie şi cel mai recent cupon de pensie. Perioada de tratament este de 16 zile.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:18 - Intervenție de urgență la barajul Măneciu după ploile torențiale și codul portocaliu hidrologic
- 09:16 - Caz șocant la banchetul unui liceu din Cluj. Elevă premiantă, transportată la spital după ce ar fi fost „drogată și agresată sexual”
- 09:13 - Medic găsit mort în toaleta Spitalului de Urgențe Floreasca. Ce ipoteză au anchetatorii
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














