Botoșănean anchetat după ce soția lui a sunat la 112

politisti rutiera (4)
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizaţi de către o femeie de 30 de ani, din localitatea Călărăşi, că soţul său, de 37 de ani, a apelat-o telefonic şi i-a spus că se află într-un loc necunoscut, împotriva voinţei sale.În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat ca bărbatul de 37 de ani, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu un consătean de 35 de ani, într-un bar de pe raza localităţii Călăraşi, a fost rugat de acesta din urmă, să-l conducă acasă cu autoturismul. Ulterior cei doi s-au deplasat într-o localitate din judeţul Iaşi, unde bărbatul de 35 de ani a părăsit autoturismul, l-a asigurat, lăsându-l în interior pe bărbatul de 37 de ani. După aproximativ două ore, bărbatul de 35 de ani a revenit la autoturism şi i-a înmânat persoanei vătămate cheia, persoana în cauză deplasându-se spre localitatea de domiciliu, unde a fost interceptat de către poliţişti. Bărbatul de 37 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta a declarat organelor de poliţie că bărbatul de 35 de ani nu a exercitat ameninţări sau acte de violenţă asupra acestuia. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz de recoltare de mostre biologice de sânge.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














