Blocaj bugetar în SUA

Blocaj bugetar în SUA
Un acord provizoriu între democraţi şi republicani, în Senatul american, ar putea pune capăt blocajului bugetar în Statele Unite.
Un acord provizoriu între democraţi şi republicani, în Senatul american, ar putea pune capăt blocajului bugetar în Statele Unite.
Carmen Gavrilă explică: ”Este vorba despre o înţelegere bipartizană pentru finanţarea activităţii guvernamentale, până în ianuarie inclusiv. Actul mai are nevoie de aprobarea Camerei Reprezentanţilor şi apoi de semnătura preşedintelui Donald Trump.
Acordul permite şi finanţarea programului federal alimentar care susţine nu mai puţin de 42 de milioane de americani şi care a fost suspendat din cauza blocajului bugetar. Democraţii au înregistrat o victorie pentru că au obţinut şi anularea concedierii a mii de funcţionari publici decisă de prşeedintele Donald Trump, luna trecută, şi organizarea unui vot pentru extinderea sprijinului federal pentru îngrijiri medicale, care urmează să expire la finalul acestui an.
Votul din senatul american a trezit o reacţie imediată, de uşoară creştere şi optimism pe pieţele asiatice, în perspectiva revenirii la normal a activităţii economice în Statele Unite. De altfel, consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, avertizase într-un interviu la CBS, preluat de Reuters că, în trimestrul al patrulea, creşterea economică a Statelor Unite, ar putea fi negativă dacă blocajul guvernamental federal este prelungit.
În contextul în care, duminică s-a înregistrat un record cu peste 10 mii de zboruri întârziate în Statele Unite, oficialul a explicat că lipsa controlorilor de trafic aerian, care nu pot fi plătiţi din cauza blocajului bugetar, afectează major transportul aerian, chiar înainte de sărbătoarea Zilei Recunoştinţei, care este una dintre cele mai intense din an pentru economie.”
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News











