Bărbat bătut în propria locuință de patru tineri de 16 și 17 ani

Om de afaceri botoșănean judecat pentru evaziune fiscală
Patru tineri cu vârsta de 16 și 17 ani, toți din comuna Suharău, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Secției Darabani, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, violare de domiciliu și distrugere.Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 23/24 mai 2020, cei patru minori, au pătruns fără drept în curtea locuinței unui bărbat de 51 de ani, din aceeași localitate, i-au distrus geamurile locuinței, apoi au pătruns în interior pe o ușă de acces neasigurată, au agresat fizic persoana vătămată, aplicându-i mai multe lovituri în zona feței.Unul dintre cei trei tineri, avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător cu care a amenințat victima, creându-i acesteia o stare de temere.De asemenea, din verificările efectuate s-a stabilit faptul că cei patru minori, au consumat băuturi alcoolice, anterior comiterii faptei, procurate de la un bar din localitatea de domiciliu. Față de administratorul barului s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991.Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani.În cursul zilei de astăzi, minorii vor fi prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:05 - Ninel Peia: Lecția dronei din Marea Neagră! Avem nevoie de un sistem integrat de apărare asimetrică a Dobrogei și Mării Negre (SIAAD-MN).
- 17:14 - Bonus de până la 40% la salariu, dar nu pentru oricine. Guvernul schimbă regulile pentru unii angajați: nu ai perfomanță, nu primești bani în plus
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Botosani și pe Google News














